Vladimir Putin este probabil pe ultimele sute de metri ale domniei sale. El va fi urmat de autocrați care guvernează țări precum Ungaria, Turcia și Israelul – pentru a numi câteva. Deși acest proces va dura ceva timp, este un triumf clar al principiilor democratice inovatoare pe care au fost fondate Statele Unite în 1776, scrie Avraham Shama, fostul decan al Colegiului de Afaceri de la Universitatea din Texas, profesor emerit la Anderson School of Management de la Universitatea din New Mexico, în The Hill.
Când Putin a intrat pe scena politică națională în 1999, a fost ales de președintele rus de atunci Boris Elțin și de Dumă . Rușii erau mândri de noul lor președinte. La fel ca ei, el era critic cu privire la modul în care majoritatea întreprinderilor de stat au fost privatizate de un număr mic de oameni – oligarhii – și stingherit de reputația în scădere a țării sale.
Un machiavelic magistral, Putin și-a consolidat rapid poziția și popularitatea prin creșterea pensiilor, investiții în creștere economică , pedepsirea oligarhilor , exprimându-și dorința pentru o Rusie mai mare și cooperând cu Occidentul, scrie Shama.
Deși revolta mercenarilor Wagner condusă de fostul său aliat Evgheni Prigojin a fost rezolvată rapid, lui Putin i-au trebuit câteva zile să se adreseze publicului rus și internațional. Și când a făcut-o, părea nervos și a vorbit la fel de repede ca o mitralieră pentru a-și afirma autoritatea. Dar tot ce au văzut mulți a fost un „împărat gol“.
O experiență similară îi așteaptă pe autocrați precum Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei și Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, în ciuda numeroaselor diferențe dintre ei, susține autorul.
Orbán a devenit președintele Ungariei în 2010 și încet-încet și-a îndepărtat sistemele democratice, a adoptat politici anti-imigrație , s-a distanțat de țările mai democratice ale Uniunii Europene și nu s-a alăturat acestora pentru a sprijini Ucraina în războiul cu Rusia. Și, deși Orbán și partidul său continuă să se bucure de un sprijin public modest, poziția lui s-ar putea schimba la fel de repede ca și a lui Putin.
Erdogan a fost președintele Turciei din 2017 și a fost prim-ministru mulți ani. La alegerile desfășurate în mai, el a suferit umilința de a trebui să treacă printr-un tur doi de scrutin, deoarece partidul său conservator, Justiție și Dezvoltare, nu a reușit să obțină sprijinul a peste 50% dintre alegători. Data viitoare, sau poate mai devreme, poate fi forțat să iasă.
„Când Netanyahu a devenit pentru prima dată prim-ministru în 1996 și a condus țara timp de mai bine de 16 ani, a început să-și consolideze puterea prin legături cu alte partide de care avea nevoie pentru a forma guverne de coaliție, a început să ia mită pentru care este judecat și a susținut o revizuire a legilor jutiței care ar putea ajuta la achitarea lui.
După ce am trăit în Israel mulți ani, am văzut țara alunecând într-o democrație autocratică, teocratică, până la un punct de rupere care a scos în stradă sute de mii de israelieni în fiecare weekend în ultimele 22 de săptămâni în semn de protest. Printre protestatari s-au numărat mulți lideri din armată, rezerviști ai forțelor aeriene și personalități publice, cum ar fi fostul prim-ministru israelian Ehud Barak, care a cerut recent „ nesupunere civilă ” împotriva planului lui Netanyahu. Drept urmare, Netanyahu și-a înmuiat poziția , dar ar putea fi înlăturat în continuare la următoarele alegeri“, susține profesorul Avraham Shama.
Putin, Orbán, Erdogan și Netanyahu, câteva exemple de conducători autocrați în declin
„Putin, Orbán, Erdogan și Netanyahu sunt doar câteva exemple de conducători autocrați în declin. Alții din mai multe țări ex-sovietice și președintele Chinei Xi Jinping iau notă de aceste evoluții și își calculează următorii pași. Un exemplu important și notabil în acest sens este schimbarea recentă a atitudinii Chinei față de SUA, de la descurajare la amiabilă, reflectată în recenta întâlnire dintre secretarul de stat al SUA Antony Blinken și Xi.
Și deși este imposibil de prezis cum vor cădea acești conducători, valul s-a întors în mod clar. Unii pot fi înlăturați cu forța, alții de alegători, iar unora li se poate interzice să candideze pentru realegere timp de mulți ani, așa cum a fost cazul fostului președinte Jair Bolsonaro al Braziliei.
Toate aceste evoluții indică un proces de slăbire a autocrațiilor în raport cu democrațiile occidentale, condus de SUA. Acest lucru ar fi fost mai puțin posibil fără războiul declanșat de Rusia în Ucraina, care a cristalizat diferențele dintre guvernele care favorizează libertatea și statul de drept și cele care nu.