Internetul din Moscova va fi restricţionat parţial până sâmbătă inclusiv, din cauza paradei programată pe 9 mai. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, scrie Agerpres.

„Vor exista anumite restricţii în perioada în care înalţi oaspeţi de stat se vor afla la Moscova pentru ceremoniile care marchează victoria asupra Germaniei naziste în urmă cu 80 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Acestea sunt restricţii privind funcţionarea internetului mobil, din motive uşor de înţeles. Trebuie să luăm în considerare vecinătatea periculoasă pe care o avem. În acest sens (…) trebuie să fim pregătiţi pentru astfel de restricţii temporare în funcţionarea internetului mobil”, a indicat Peskov pentru agenţiile de presă ruse.

Reclamaţiile privind întreruperile temporare ale internetului mobil s-au înmulţit de câteva zile, în special în capitala rusă. Rusia celebrează pe 9 mai Ziua Victoriei armatei roşii împotriva armatei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, anul acesta împlinindu-se 80 de ani de la capitularea Germaniei naziste. Ceremoniile ocazionate de această dată vor culmina cu o paradă militară în Piaţa Roşie.

Citește mai mult AICI

Share.
Exit mobile version