Canada a renunțat la planul de a publica, la finalul summitului G7 pe care îl găzduiește, o declarație comună „puternică” referitoare la războiul din Ucraina. Potrivit agenției Reuters, decizia a fost luată pe fondul opoziției Statelor Unite, care au exprimat rezerve față de anumite formulări ce vizau Rusia, temându-se că acestea ar putea afecta eventualele negocieri cu Moscova, scrie DW.

Premierul canadian Mark Carney, care prezidează summitul, ar intenționa să includă o parte dintre aceste puncte controversate într-o declarație proprie. Între timp, liderii G7 au emis comunicate comune pe alte teme de actualitate: conflictul din Orientul Mijlociu, inteligența artificială, migrația și resursele minerale critice.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, prezent la summit, a criticat lipsa de acțiuni ferme din partea unora dintre aliați, în special a Statelor Unite, și a subliniat că diplomația este într-o situație critică, întrucât Vladimir Putin respinge „deschis” orice inițiativă de pace.

Chiar dacă președintele american nu pune suficientă presiune pe Rusia, Statele Unite rămân principalul actor global și au cei mai mulți aliați. Toți aceștia vor avea nevoie de protecție solidă”, a scris Zelenski pe Telegram.

Liderul ucrainean a cerut G7 și Washingtonului să adopte un plafon de preț mai sever pentru petrolul rusesc — de 30 de dolari pe baril, față de nivelul actual propus de 45 de dolari, pe care mulți experți îl consideră insuficient.

Pe fondul tensiunilor legate de conflict, președintele american Donald Trump a părăsit summitul mai devreme, revenind de urgență la Washington din cauza escaladării crizei dintre Iran și Israel. În discuții separate cu lideri europeni, Trump a reafirmat că sancțiunile împotriva Rusiei costă SUA „miliarde și miliarde de dolari” și a sugerat ca Europa să impună primele noi măsuri restrictive.

Totuși, președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că Trump i-ar fi promis că nu va bloca eventualele sancțiuni suplimentare pregătite de Congresul american, considerând acest angajament „o veste foarte bună”.

Pe de altă parte, premierul canadian Mark Carney a anunțat, în cadrul summitului G7, un nou pachet de asistență pentru Ucraina în valoare de 2 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 1,47 miliarde USD) pentru achiziția de drone, muniții și blindate.

De asemenea, Ottawa va acorda Ucrainei un nou împrumut de 2,3 miliarde USD pentru reconstrucția infrastructurii afectate de război.

Totodată, Canada a introdus noi sancțiuni împotriva a 77 de persoane fizice și 39 de entități implicate în ocolirea restricțiilor impuse Moscovei, precum și împotriva a 200 de nave ale așa-numitei „flote fantomă” rusești.

Share.
Exit mobile version