Close Menu

    Subscribe to Updates

    Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

    EXCLUSIV: Omul lui George Simion din Moldova, legături directe cu un general KGB din Rusia / Vasile Costiuc, alături de Alexandr Kondyakov, fost consultant al lui Vladimir Putin, acuzat de Traian Băsescu că a participat la suspendarea sa din 2007

    17 mai 2025

    De ce a decis fosta ambasadoare a SUA în Ucraina să plece din funcție: „Pacea cu orice preț este o capitulare”

    17 mai 2025

    Organizatorii marşului Pride de la Budapesta fac apel la UE să-l sancţioneze pe Viktor Orban

    17 mai 2025
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Facebook X (Twitter) Instagram
    DISINFO.MDDISINFO.MD
    • Moldova
    • Externe
    • Opinii
    • Analize
    • Stopfake
    • Română
    DISINFO.MDDISINFO.MD
    Moldova

    RTR Moldova a dezinformat despre interzicerea sărbătoririi Zilei Victoriei

    17 mai 2022
    Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram WhatsApp Copy Link
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Email Copy Link

    Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat cu 13.000 de lei postul de televiziune RTR Moldova pentru că a încălcat regulile de informare corectă în cadrul programului matinal de divertisment „Доброе Утро!” (din rusă, „Bună dimineața!”) din 20 aprilie. În cadrul ediției, moderatorul a afirmat că guvernarea ar încerca să interzică sărbătorirea Zilei Victoriei.

    Potrivit Media Azi, monitorizarea a fost făcută la solicitarea membrei CA Larisa Turea, care a propus să fie verificate mai multe posturi de televiziune la capitolul reflectării subiectelor „în contextul promulgării, pe 19 aprilie, a legii ce interzice în Republica Moldova afișarea însemnelor asociate cu agresiunea militară a Federației Ruse în statul suveran Ucraina”.

    Autoritatea a monitorizat șase instituții media (Moldova 1, Prime, Publika TV, N4, TV6 și RTR Moldova). Monitorizarea a cuprins programele difuzate în prime time, în perioada 19-21 aprilie.

    Rezultatele monitorizării au arătat că posturile de televiziune Moldova 1, Prime, Publika TV, N4 și TV6, la prezentarea subiectelor referitoare la legea promulgată privind interzicerea panglicii Sfântului Gheorghe și a literelor V și Z nu au comis nereguli.

    În cazul RTR Moldova, moderatorii emisiunii „Dobroe Utro!” și-au prezentat opiniile cu privire la interzicerea simbolurilor „agresiunii militare ruse în Ucraina, inducând în eroare opinia publică prin afirmațiile: «În Moldova, în același timp, nu scade rezonanța cu privire la încercările autorităților de a interzice una dintre principalele noastre sărbători, cel puțin, din sărbătorile mele cu siguranță – Ziua Victoriei. (…) De exemplu, locuitorii Transnistriei și conducerea de acolo scuipă de sus pe aceste interdicții. (…) Liderul administrației de la Tiraspol a declarat că transnistrenii își vor prinde cu mândrie la piept Panglica Sf. Gheorghe și îi vor primi pe toți acei cărora, pe pământul natal, li s-a interzis să-și comemoreze buneii învingători în război…»”.

    „Prin expunerea acestor declarații, moderatorul Dmitrii Spivakov nu a asigurat informarea corectă a consumatorilor serviciilor media, iar informația nu a fost prezentată cu bună credință”, a precizat șefa Direcției monitorizare radio, Victoria Stețcaia.

    Ea a adăugat că faptele imputate pot fi demonstrate prin declarațiile președintei Republicii Moldova care a afirmat că „modificarea legislației naționale cu privire la unele semne și litere care sunt folosite de armata rusă în războiul din Ucraina și cu privire la interzicerea pe teritoriul țării noastre a simbolicii acestui război nu atentează la memoria noastră istorică”. De asemenea, se accentuează că președinta țării a subliniat că „nimeni nu interzice sărbătorirea zilei de 9 Mai”.

    Reprezentanții RTR Moldova au declarat că emisiunea nu este o producție proprie, dar achiziționată de la compania TV Content. „Ținând cont de situația creată, conducerea furnizorului TV-Comunicații Grup [care deține RTR Moldova, n.a.] a avertizat TV Content SRL și prezentatorul emisiunii despre inadmisibilitatea conținutului prezentat și, în eventualitatea unor astfel de situații pe viitor, relațiile contractuale vor fi încetate”, se declară în scrisoarea RTR Moldova.

    Firma TV Content a menționat că prezentatorul „nu a intenționat sub nicio formă să furnizeze vreo informație falsă pentru a induce publicul în eroare”, iar „în program nu spunea că sărbătoarea de 9 Mai este interzisă în Republica Moldova”.

    „Interzicerea panglicii Sf. Gheorghe este un fapt dureros pentru el și, în această situație, factorul uman a jucat un rol important și prezentatorul TV nu și-a putut reține emoțiile, dar a promis că acest lucru nu se va mai întâmpla pe viitor”, se comunică în declarația companiei.

    „Am constatat o încălcare flagrantă a art. 13, la mai multe puncte. Se face uz de fals și se manipulează opinia publică, ceea ce, de fapt, este o provocare la dezbinarea societății”, a opinat Larisa Turea, care a pledat pentru sancționarea cu suma maximă a furnizorului, de 15.000 de lei, televiziunea fiind la o abatere repetată.

    Postul a fost amendat cu 13.000 de lei, cu votul a patru membrii CA din șase prezenți la ședință.

    Share. Facebook Twitter LinkedIn Email VKontakte Telegram Copy Link WhatsApp

    Related Posts

    EXCLUSIV: Omul lui George Simion din Moldova, legături directe cu un general KGB din Rusia / Vasile Costiuc, alături de Alexandr Kondyakov, fost consultant al lui Vladimir Putin, acuzat de Traian Băsescu că a participat la suspendarea sa din 2007

    17 mai 2025

    Excursie „turistică” cu substrat politic: influenceri moldoveni folosiți pentru propagandă electorală pro-Kremlin

    9 mai 2025

    Un film despre deportările sovietice din Basarabia a devenit motiv de dispută în R. Moldova

    9 mai 2025

    VIDEO Originea provocatoarei panglici bicolore

    9 mai 2025

    EXCLUSIV: Omul lui George Simion din Moldova, legături directe cu un general KGB din Rusia / Vasile Costiuc, alături de Alexandr Kondyakov, fost consultant al lui Vladimir Putin, acuzat de Traian Băsescu că a participat la suspendarea sa din 2007

    17 mai 2025

    De ce a decis fosta ambasadoare a SUA în Ucraina să plece din funcție: „Pacea cu orice preț este o capitulare”

    17 mai 2025

    Organizatorii marşului Pride de la Budapesta fac apel la UE să-l sancţioneze pe Viktor Orban

    17 mai 2025

    Culisele negocierilor de pace. Rusia a amenințat că va cuceri încă două regiuni din Ucraina și „e pregătită să lupte pentru totdeauna”

    17 mai 2025

    Negocierile dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul s-au încheiat după mai puțin de două ore: cerințele Moscovei, „rupte de realitate”

    17 mai 2025
    DISINFO.MD
    © 2025 Disinfo. All Rights Reserved. Dezvoltat de Disinfo.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.