Instanța a stabilit că funcționari de la Casa Albă au încălcat Constituția SUA, după ce Associated Press (AP) a fost dată afară din grupul de presă care are acces în cadrul instituției. Un judecător federal a dispus ca reporterii instituției să revină în stafful de la Biroul Oval.
Donald Trump a „interzis” echipa AP, deoarece redacția nu a fost de acord să utilizeze termenul „Golful Americii” în loc de „Golful Mexic”, notează news.ro. Magistratul Trevor McFadden, numit chiar de actualul președinte american, a obligat Casa Albă să asigure din nou accesul jurnaliștilor Associated Press în instituțiile publice unde au acces corespondenții din grupul de presă al Casei Albe.
„În conformitate cu Primul Amendament al Constituţiei, dacă Guvernul îşi deschide porţile pentru unii jurnalişti – fie că este vorba de Biroul Oval, de East Room sau de altă parte – nu poate apoi să închidă aceste uşi altor jurnalişti din cauza punctelor lor de vedere. Constituţia, nici mai mult, nici mai puţin, asta cere”, a punctat judecătorul.
Casa Albă a început să limiteze accesul AP la mai multe evenimente care îl aveau ca protagonist pe Donald Trump, după ce agenţia a declarat că va continua să folosească termenul „Golful Mexic”, recunoscând în același timp ordinul lui Trump de a schimba numele în „Golful Americii”. Echipa de presă a atacat în instanță trei consilieri de rang înalt de la Casa Albă, invocând constrângeri.
Administrația lui Trump are la dispoziție cinci zile, pentru a contesta hotărârea.