Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmăreşte nicidecum ieşirea ţării sale din UE, ci doreşte restrângerea competenţelor Uniunii Europene şi în acest scop să „ocupe” Bruxelles-ul pentru a-l transforma într-un „centru de coordonare” al ţărilor membre.
„Vom ocupa UE şi o vom transforma într-un „centru de coordonare al Uniunii”, care să respecte ”suveranitatea statelor membre”, a spus Orban în faţa parlamentului de la Budapesta.
Întrebat acolo dacă doreşte ieşirea Ungariei din UE, el a asigurat că nu are nicio astfel de intenţie, dar a insistat că doreşte transformarea blocului comunitar în sensul restrângerii prerogativelor instituţiilor de la Bruxelles, despre care consideră că au căpătat prea multă putere.
„Nu vom părăsi UE. Nu vom abandona Bruxelles-ul, ci îl vom ocupa. Pentru aceasta am fondat familia politică a Patrioţilor”, a susţinut Orban, referindu-se la noul grup politic suveranist pe care el l-a impulsionat în Parlamentul European, scrie Agerpres.
Premierul ungar a declarat în urmă cu două săptămâni că a primit în mod repetat încurajări din partea preşedintelui american Donald Trump ca Ungaria să iasă din UE, dar a respins categoric ideea.
Într-un discurs susţinut pe 23 aprilie la un forum în oraşul Pilisvörösvár, Orban a spus că Trump l-a întrebat când va retrage Ungaria din UE, întrebare la care premierul ungar a afirmat că a răspuns: „Domnule preşedinte, avem nevoie de o ofertă bună”.
Orban a mai susţinut că Trump îi pune cu regularitate această întrebare în discuţii telefonice, iar el îi dă mereu acelaşi răspuns, şi anume că Ungaria va ieşi din UE atunci când va fi mai avantajos pentru ea să fie în afara blocului comunitar, mai ales ţinând cont de faptul că 85% din exporturile Ungariei merg către statele UE.
Citește mai mult AICI